Cappuccino şi ciocolată

Ca să aflii defectele unei fete, laud-o in faţa prietenelor ei.

sâmbătă, 27 august 2011

"Păstrează amintirile noastre minunate, dar nu-ţi fie teamă să-ţi faci altele noi..."

Mereu când apare câte un conflict (minor sau din contră), citatul de mai sus îmi vine în minte. Mă gândesc că totuşi amintirile frumoase contează mai mult decât o ceartă şi că ar fi păcat să le "îngrop". Aşa că încerc să trec peste şi să sper că se vor mai adăuga şi alte amintiri la colecţia pe care o am deja undeva în suflet.


marți, 7 iunie 2011

Oricând poţi deveni un nimeni acolo unde cândva erai totul.

Totul porneşte de la o prostie la care se adaugă orgoliul şi mândria. De ce să laşi de la tine? Tu nu eşti mai prejos faţă de celălalt. Dacă a greşit să îşi asume vina şi să se căiască în faţa ta; doar aşa veţi reveni pe unda de plutire. Altfel adio! Şi o ţii tot aşa câteva zile, poate o săptămână sau poate chiar o lună, pănă când reîncepeţi să vorbiţi fără măcar să discutaţi despre cele întâmplate. Ce rost mai are? A trecut. Dar defapt ştiţi foarte bine că nu a trecut şi că "acea prostie" şi-a lăsat amprenta undeva în suflet şi a produs o mică ruptură (acum poate insesisabilă).
Mai trece ceva timp, te deranjează încă ceva, dar experienţa precedentă parcă nu îţi dă voie să spui chiar totul, de frică să nu se ajungă la o ceartă. Şi uite aşa înghiţi o dată, de două ori, de 100 de ori dacă e nevoie, iar cu timpul nu îţi dai seama ce a creat această ruptură din ce în ce mai mare. Cum de s-a ajuns tocmai aici? Ce s-a întâmplat cu toate promisiunile şi speranţele pentru viitor?
Bariera dintre voi se măreşte pe zi ce trece. Vorbiţi din ce în ce mai rar, iar atunci când vorbiţi este o răceală între voi de parcă nici nu vă ştiţi de un car de ani.
Durerea se simte din ambele părţi; vă este frică să mai ziceţi ceva tot din dorinţa de a nu se ajunge la contradicţii, fără să vă daţi însă seama că exact această reţinere este cea care a cauzat ruptura (ireparabilă, sau poate din contră...).
Aş vrea să am curajul să fac ceva ca să desfiinţez această barieră, să repar cumva ruptura sau măcar să o fac să stopeze, să nu se mai mărească cu viteza asta incredibilă.

Pentru mine încă eşti totul !

P.S.: Orice sfat este binevenit.

duminică, 1 mai 2011

Prieteni sau rechini?

Când spui "prieten" te gândesti automat la cel care îţi este mereu aproape, cel care te susţine, îţi dă sfaturi şi te acceptă aşa cum eşti. Vă leagă multe amintiri, bune sau rele, dar peste care aţi trecut cu fruntea sus spunând că prietenia voastră a devenit mult mai puternică.
Dar oare prietenii se pot devora între ei ca nişte rechini?
Nu înţeleg cum poţi avea o satisfacţie interioară atunci când eşti conştient că l-ai rănit spunându-i anumite lucruri pline de ironie şi poate chiar ură. Doar gândul că i-ai dat o lecţie şi l-ai pedepsit te face mai fericit. Este oare orgoliul mult mai important decât prietenia voastră? Cum poţi să spui ca ţii la el, când tu, conştient, îi faci rău?
El nu este perfect, la fel nici tu, dar cu toate astea ai aşteptări măreţe de la el. Nu mi se pare corect să ştergi cu buretele toate clipele frumoase în astfel de momente şi să acţionezi la nervi doar pentru a-ţi satisface orgoliul. Dacă suferinţa lui te face mai puternic, înseamnă ca acea prietenie nu mai e la fel ca înainte, iar dacă nici nu te gândeşti să mai laşi de la tine, prietenia nici că va mai fi.

marți, 26 octombrie 2010

Prietenii nu numai la nevoie se cunosc

Sunt momente când îți dorești să fii lăsată în pace, cu gândurile tale. Simţi cum toată lumea parcă te-a dezamăgit și pur și simplu nu mai suporți pe nimeni în jurul tău. Prin orice stări ai trece, tot de prietenii tăi ai nevoie și ideea singurătății te sperie mai mult ca sigur. Așa că e important să știi să-i păstrezi lângă tine și să te bucuri tot timpul de prezența lor.

  1. Fii sincer. Indiferent cat de neînsemnat pare lucrurl care te-a deranjat pe moment, spune-l (dar nu brutal). În timp, se aduna prea multe astfel de "chichiţe" şi din cauza lor apar certurile fără rost.
  2. Nu apela la prieteni doar cînd ai nevoie. În felul acesta se vor sătura de egoismul tău, simţindu-se folosiţi.
  3. Ia-ţi adio de la lene. Nu mai refuza orice invitaţie la film, în parc sau mai ştiu eu unde, doar pentru ca tu ai chef de lenevit. Dacă nu exista niciun motiv serios, ieşi cu ei si profita din plin de acele clipe frumoase, altfel poate părea dubios si vei vedea cum invitaţiile se vor rări, ajungînd chiar sa nu mai existe.
  4. Nu aştepta doar sa primeşti. Nici nu îţi imaginezi cat de mult contează o vorba buna spusă la momentul potrivit . Sentimentele necondiţionate sunt cele mai valoroase într-o prietenie adevărată.

Chestiile de mai sus nu sunt "reguli/sfaturi" sau mai ştiu eu ce. Nu sunt în masura sa hotărăsc eu ce trebuie făcut și ce nu. Ele reprezintă doar cîteva dintre principiile după care mă ghidez. Poate procedez corect, sau poate nu. Aştept secretele voastre despre o prietenie reuşită.


miercuri, 1 septembrie 2010

Amazing nature

Time Lapse Round One from Sean Stiegemeier on Vimeo.